Header image
line decor
ACASA   |   PACIENTI / PARINTI   |   MEDICI   |   LINKURI UTILE   |   CINE   |   DE CE   |   EVENIMENTE   |  FORMULARE   |  CONTACT   |
line decor

BINE ATI VENIT LA ASOCIATIA IMUNOPEDIA !

...pentru Corina, George si pentru toti cei ca ei...

Atunci cand lumea ta se invarte in jurul vietii copiilor cu boli imunologice, fie ca esti medic, fie ca esti parinte, si stii cat de greu ai ajuns la diagnostic si la tratament, cand stii cat timp s-a pierdut, poti sa faci un singur lucru - sa incerci sa schimbi lucrurile.

Asa a aparut Imunopedia...o idee...un scop...cu un nume evident, atunci cand te ocupi de IMUNOlogie PEDIAtrica, idee care a adunat in jur o echipa de OAMENI dispusi sa ia din timpul, energia si resursele lor si ale familiilor lor, ca sa ii ajute pro bono pe acesti copii.

Si pentru ca e mai eficient sa rezolvi problema acolo unde este ea, in Noiembrie 2015 am pornit Caravana Imunopedia, o suita itineranta de conferinte de cate o zi, pe teme de imunologie pediatrica - imunodeficiente, artrita idiopatica juvenila, lupus eritematos, dermatomiozita, alergii, vasculite, febre periodice, etc. Fiecare conferinta cuprinde prezentari teoretice concentrate dar si cazuri din experienta medicilor din echipa noastra si a colegilor din tara. Ne dorim ca acest proiect sa acopere in final toate judetele (harta), pentru a oferi o sansa mai buna copiilor din intreaga tara.

La scurt timp dupa inceperea Caravanei Imunopedia, Corina ne-a dat o lectie de neuitat...amintirea ei ne va purta inainte inca mult timp de acum incolo...

In mai 2016, ne-am constituit sub forma legala, pentru a-i putea ajuta mai bine pe copiii cu boli imunologice in ceea ce priveste accesul la teste diagnostice, dispozitive medicale, tratamente, decontari transport, etc. (statut asociatie).

Doi ani de la inceput...Decembrie 2017 - prima Conferinta Imunopedia, o "sueta" de trei zile cu toti colegii implicati in diagnosticul si tratamentul copiilor cu boli imunologice in centrul universitar Bucuresti. Noua ne-a placut!...speram asadar sa devina o traditie anuala! - in cadrul careia sa intarim colaborarea in acest domeniu.

Asa ca...iata-ne! - suntem aici, ne urmam visul si ne propunem sa facem tot ce tine de noi pentru a schimba in bine viata acestor copii si a familiilor lor.

Asociatia Imunopedia

  • membri
    • Dr. Alexis Cochino - presedinte
    • Dr. Sigrid Covaci - vicepresedinte
    • Mariana Danilescu - vicepresedinte
    • Dr. Oana Farkas - secretar general
    • Daniela Diko - membru asociat, consilier juridic
  • membri de onoare
    • Prof. Dr. Ioan Gherghina
    • Prof. Dr. Mircea Nanulescu
  • voluntari
    • Mihaela Covaciu - contabil autorizat
    • Ada Niculescu
    • Adina Alexandrescu - psiholog, psihoterapeut pediatru
    • Elena Florea - psiholog, psihoterapeut pediatru
    • Andrada Militaru
    • Dr. Liviu Ricu
    • Dr. Diana Batorii
    • Dr. Cristina State
    • Andrei Farkas
    • Valentin Tudor
    • Lili Marginean
    • fam. Dumitrascu
    • Cornelia Moruz
    • Sanda Mihaela Popescu
    • Mela Mihai
    • Mihaela Bocanet
    • fam. Libita
    • fam. Hrubaru
    • fam. Verdesi

 
 
 © Imunopedia 2013 - 2018